| Înalte şi blonde! Ce au în comun semifinalistele de la Wimbledon |
| Miercuri, 29 Iunie 2011 09:30 | ||||||||
Semifinalele feminine de anul acesta au plete aurii. Ale Mariei Şarapova, Sabinei Lisicki şi Petrei Kvitova Tenis. Rusoaica a cîştigat titlul în 2004 şi este cea mai titrată dintre jucătoarele ajunse în penultimul act.Înalte şi blonde. Nu e vorba despre romanul lui Jean Echenoz, în care eroina e prototipul femeii fatale din toate filmele. Nu avem aventuri extreme, detectivi, împuşcături ori personaje ciudate. Avem însă suspans, tensiune şi o intrigă ce uneori bate banda de celuloid. Înalte şi blonde sînt fetele care s-au calificat în semifinalele tabloului principal de la Wimbledon. Lista începe cu Sabine Lisicki, germanca în vîrstă de 21 de ani care acum două ediţii ajungea pînă în "sferturi" pe iarba londoneză. Un fel de avertisment cu bătaie lungă. De data aceasta, ea a făcut măcar un pas în plus. E prima prezenţă într-un penultim act de Mare Şlem pentru ea, prima nemţoaică la 12 ani distanţă de Steffi Graf care reuşeşte isprava. Sabine a condus-o pe Marion Bartoli, finalista din 2007, cu 6-4, 5-4, dar franţuzoaica a smuls setul secund la tie-break. În decisiv: 6-1 pentru Lisicki, succes rotunjit cu emoţii şi efort. Apoi, Maria Şarapova. A fost cea mai expeditivă, 6-1, 6-1 cu Dominika Cibulkova, campioana din 2004 arătînd foarte aproape de vremurile cînd foarte puţine adversare îi făceau faţă. Rusoaica nu mai fusese în această fază la Wimbledon din 2006. Urmează Petra Kvitova. Cehoaica recidivează la un an după ce izbutea prima ei semifinală de Grand Slam din carieră tot la Londra. A avut de muncit cu Ţvetana Pironkova, dar, în final, tăria loviturilor blonde a fost superioară celei şatene: 6-3, 6-7 (5), 6-2. (gsp.ro)
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."
|
Material Google
|
|
Prima Pagina
Prieteni
Posturi TV Online
Radiouri online
Stiri
Articole
Divertisment
Vremea
Semifinalele feminine de anul acesta au plete aurii. Ale Mariei Şarapova, Sabinei Lisicki şi Petrei Kvitova Tenis. Rusoaica a cîştigat titlul în 2004 şi este cea mai titrată dintre jucătoarele ajunse în penultimul act.

Trimite pe Yahoo Messenger