| Bute despre meciul cu Brinkley: „Cele 15.000 de bilete se vând foarte bine. O să fie sala plină“ |
| Marţi, 10 August 2010 11:00 | ||||||||
Românul îşi pune centura în joc pe 15 octombrie, la Centre Bell din Montreal, în faţa unui challenger obligatoriu, meciul urmând a fi transmis în toată America de Nord de HBOPe 15 octombrie, la Centre Bell, în Montreal, Lucian Bute îşi mai pune o dată în joc titlul de campion mondial IBF la supermijlocie, în faţa americanului Jesse Brinkley. Românul şi-ar fi dorit ca meciul să se desfăşoare la Bucureşti, dar după câteva luni de negocieri cu autorităţile române, această posibilitate a căzut. "Nu m-a sunat nimeni să-mi explice de ce nu s-a putut", a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, Lucian Bute, "dar nu trebuia să mă sune neapărat pe mine. Nu eu m-am ocupat de organizarea meciului, ci Rudel Obreja. Poate că i-au explicat lui. Oricum, eu am înţeles că este criză, că în ţară sunt probleme mai mari şi că lumea nu se putea ocupa de un meci de box. Dar nu renunţ la ideea de a boxa, vreodată, în România". Până atunci, însă, Bute se va concentra asupra meciului cu americanul pentru că nu vrea să aibă parte de vreo surpriză, mai ales că în 2011 se anunţă lucruri foarte bune pentru cariera lui. Iar primul meci pentru anul viitor este deja stabilit, cu francezul Jean-Paul Mendy, cum a decis IBF. "Normal, aşa trebuie să se întâmple, să mă lupt cu cine vor ei. După meciul cu Brinkley, decretat obligatoriu de IBF, pentru că eu nu am făcut meci cu cine am vrut, am nouă luni ca să mă bat cu francezul Jean-Paul Mendy. Asta nu înseamnă că o să fac două meciuri la rând impuse de IBF, pentru că în alea nouă luni mai pot să boxez cu cine vreau eu", explică Bute, care evită să se gândească vreo secundă la meciul de anul viitor, fiind mult mai preocupat de ceea ce o să se întâmple în octombrie: "Să treacă meciul din toamnă şi o să văd. Nu-mi place să fac planuri pe timp îndelungat. Iau fiecare meci la rând. Ne concentrăm pentru meciul cu Brinkley, apoi o să vedem ce oportunităţi sunt. De o săptămână am intrat în cantonament, am început pregătirile pentru meciul din octombrie, iar la sfârşitul lui august plec în Florida, la Miami, pentru un cantonament de şase săptămâni. Am intrat deja în programul normal", spune Lucian, care crede că va trece repede peste perioada îndelungată de inactivitate: "Chiar dacă a fost o pauză lungă, eu am continuat să merg la sală. M-am antrenat mereu, ca să mă menţin, nu ceva greu, dar a contat. Nu pot să spun că m-a dat peste cap ceea ce s-a întâmplat în România, dar recunosc că mi-ar fi plăcut să fac trei meciuri. Nu s-a putut, asta e. Acum, însă, am intrat pe ultima sută de metri, iar antrenamentele mele sunt dure, de două ori pe zi. Este un meci important pentru mine şi nu-mi permit un pas greşit". Meci cu Pavlik sau Dawson Lucian Bute nu renunţă la ideea de a boxa în România, însă programul lui pentru următoarele meciuri este deja făcut. Iar în 2011 are planuri mari, şi este greu de crezut că Bucureştiul îşi va găsi un loc în aceste planuri. "Nu poţi să ştii ce se întâmplă în viaţă, ce ne rezervă viitorul. Pentru moment, ştiu că următorul meu meci este aici, la Montreal, şi din acest punct de vedere mă simt foarte bine", spune Bute, unul dintre motivele pentru care el se simte bine fiind interesul arătat de canadieni pentru meciul lui: "Biletele se vând foarte bine, iar organizatorii sunt foarte mulţumiţi. Au pus în jur de 15.000 de bilete şi cu siguranţă se vând toate. Canadienii mă iubesc". Profesional, 2011 ar trebui să fie anul în care Bute să se bată pentru o nouă centură de campion mondial: "Pentru 2011, ţinta mea este câştigătorul din «Super 6». Asta aştept eu, să văd cine câştigă şi foarte probabil că va fi o luptă pentru reunificarea centurilor. Cel care câştigă turneul sigur o să aibă o centură şi îşi va dori să se bată cu mine. Dar lucrurile se pot schimba pe parcurs. Poate apare vreun Kelly Pavlik sau altcineva. Cert este că vor apărea şi meciuri cu bursă mare. Eu sunt mulţumit de cum îmi este acum, de cât câştig, dar după ce se va termina «Super 6» o să fie interes foarte mare din partea ambelor părţi pentru un meci, iar bursa va fi pe măsură. Eu sunt pregătit să lupt cu oricine, dar nu o s-o fac doar de dragul de a bate. Trebuie să văd ce mi se oferă. Am o centură valoroasă, am şi eu un nume, am muncit mult ca să ajung aici şi nu vreau să-mi bat joc. Dar sunt liniştit pentru că toată lumea o să vrea să se bată cu mine. Şi Chad Dawson a declarat că, după ce îl bate pe Jean Pascal, vrea să se bată cu mine. Ăsta e un lucru bun. Când vrei să te baţi cu cineva înseamnă că are valoare, că face bani, vânzare, publicitate şi aşa mai departe. Este un lucru bun pentru mine". Popular în Montreal Chiar dacă nu a mai făcut un meci din luna aprilie, Bute continuă să fie foarte popular în Canada, dar apreciază felul în care canadienii ştiu să se poarte cu celebrităţile: "Sunt oameni foarte civilizaţi, discreţi. Dacă mă văd singur pe stradă, mă opresc mulţi, îmi cer autografe sau se fotografiază cu mine, dar altfel nu mă deranjează. Dacă sunt la restaurant cu prietenii, spre exemplu, nu vine nimeni la mine să mă deranjeze. Au foarte mult bun simţ". În fine, Lucian Bute va deveni cetăţean canadian până la sfârşitul acestui an, lucru foarte important pentru cariera lui de boxer profesionist: "Am depus de mult timp actele pentru cetăţenie şi probabil că până la sfârşitul anului o să fiu chemat să depun jurământul. Avocaţii mei se ocupă de dosar, l-au terminat, am semnat toate actele şi l-au trimis în lucru. O să fie bine pentru mine când o să am cetăţenia, pentru că un canadian poate să plece pe oriunde, când vrea, unde vrea. Nu-l întreabă nimeni nimic, nu are nevoie de vize. Eu şi acum am aceleaşi drepturi pe care le voi avea şi după ce-mi voi lua cetăţenia, dar atunci o să am paşaportul de canadian şi mă va ajuta mult în carieră". (Gandul)
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."
|
Material Google
|
|
Prima Pagina
Prieteni
Posturi TV Online
Radiouri online
Stiri
Articole
Divertisment
Vremea
Românul îşi pune centura în joc pe 15 octombrie, la Centre Bell din Montreal, în faţa unui challenger obligatoriu, meciul urmând a fi transmis în toată America de Nord de HBO

Trimite pe Yahoo Messenger