Nu sunteti inregistrat?
Prima Pagina Stiri||Noutati Stiri Sport Lucescu senior, din nou operat!
Lucescu senior, din nou operat!
Miercuri, 02 Septembrie 2009 09:24
Mircea LucescuMircea Lucescu trăieşte încă periculos după operaţia suferită în urmă cu o lună şi jumătate. Surse ale ProSport susţin că antrenorul lui Şahtior va suferi o nouă intervenţie chirurgicală!

La jumătatea lunii iulie, Lucescu senior suferea un preinfarct cauzat de înfundarea unei artere. Operat de urgenţă în Ucraina, lui „Il Luce” i s-a aplicat la acel moment un bypass. Chiar dacă apoi a tot susţinut că se simte bine, antrenorul lui Şahtior a a avut în continuare probleme. „Din senin simte că nu mai poate respira!”, au povestit prieteni ai lui Lucescu. De când s-a operat, a mers periodic la control, inclusiv în Germania, medicii căutând cauza stărilor sale de rău, relevându-se că artera care a cauzat toate problemele este în continuare parţial înfundată. Prin urmare, Lucescu va trebui să efectueze o nouă operaţie. Aceasta va fi decisă de specialiștii unei clinici din München, urmând să fie întreprinsă în Ucraina. Intervenţia are ca scop aplicarea unui stand pe respectiva arteră, un minuscul balon menit să asigure fluidizarea circulației. „Am auzit și eu de acest lucru. Dacă se va opera din nou, nu putem decât să fim alături de el și să ne rugăm să-i fie bine“, ne-a spus și Mihaela Geoană, prietenă apropiată a familiei Lucescu.

„Vreau să mor pe teren!”

Chiar dacă este oarecum neobișnuită, intervenindu-se pe respectiva arteră pe la încheietura genunchiului, această nouă operație nu este una dificilă. Astfel, probabil că pentru Mircea Lucescu va interveni o nouă pauză în care nu va apărea pe banca celor de la Şahtior Doneţk. Familia antrenorului este alarmată de tensiunea în care obişnuieşte să trăiască fotbalul Lucescu şi de faptul că priveşte cumva cu prea mare uşurinţă problemele de sănătate pe care le are. „Vreau să mor pe teren!”, a spus Lucescu în 1993, imediat după ce a suferit un atac cerebral. Ajuns la 64 de ani, „Il Luce” a câştigat de atunci şase titluri de campion cu patru echipe diferite, Cupa UEFA şi Supercupa Europei, dar vede fotbalul cu acelaşi curaj care uneori se transformă în inconştienţă. Pasiu­nea rămâne devastatoare.

"Voi merge la München în aceste zile pentru un control medical. Nimic anormal", Mircea Lucescu, antrenor Şahtior Doneţk

"Mie îmi spune mereu că se simte tot mai bine. Merge la controale periodic şi nu a mai avut probleme. S-a simţit rău doar profesional vorbind, pentru că a pierdut Supercupa cu Barcelona", Constantin Anghelache, prieten al lui Mircea Lucescu

Se întoarce în ţară?

Îngrijorată pentru starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, familia acestuia ar dori să nu mai activeze la nivelul la care este acum, unde şi trăirile sunt pe măsură. Pe Lucescu senior îl aşteaptă un post la FRF!

„I-am făcut propunerea la momentul respectiv, dar ne-a refuzat. Mircea Lucescu este însă un om de fotbal care ne poate ajuta oricând la FRF, graţie experienţei pe care o deţine. Nu avem în organigramă funcţia de director tehnic, dar măcar să vrea să vină la un moment dat, că vedem noi cum facem”, ne-a spus ieri directorul tehnic al FRF, Ionuţ Lupescu. Un atu ar fi şi faptul că ar avea ocazia să lucreze cu fiul său, Răzvan Lucescu (foto stânga). Ultimul cuvânt îi aparţine însă lui Lucescu senior. Acesta doreşte să continue încă măcar un an la Şahtior, echipă cu care a semnat un nou contract imediat după returul cu Olympique Marseille din sferturile de finală ale ultimei ediţii ale Cupei UEFA. Dacă starea de sănătate nu-i va permite, nu e exclus totuși ca Lucescu să revină în ţară sau chiar să se retragă din activitate în curând. (ProSport)
Comentarii
Comentariu nou
Comentarii
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Material Google

 

Cine e Online

Avem 270 vizitatori şi 1 membru online
Fata din Prima Pagina

Arhiva Fata din PrimaPagina!
 

Linkuri Sponsorizate

Hollywood - Right now . mp3
Trupa Hollywood - hitul verii: Right Now Hollywood band
Ads by Primul Portal!

Parteneri

UCV - eBank
Aplicatie online Internet Banking (ebank) pentru studentii UCV
UCV -Trendix Download
ERP pentru studentii UCV
BULLET.RO
Totul despre Gaming
Parteneri Primul Portal!