| Pe jucătorii de la Ujpest îi doare în fund de Steaua |
| Miercuri, 15 Iulie 2009 09:04 | ||||||||
Atmosfera din tabăra adversarei Stelei este mai de grabă de vacanţă. Fotbaliştii se întrec în glume şi giumbuşlucuri, sub privirea indulgentă a scoţianului William McStay, antrenorul învestit în această vară la Ujpest. Click a asistat la ultimul antrenament al maghiarilor dinaintea plecării spre Bucureşti. Atmosfera a fost una relaxată, de parcă pe jucători îi aştepta un banal meci amical, nu unul de calificare în grupele Europa League. Caraibeanul Foxi se hârjonea cu un coleg pus pe şotii, udându-se cu apă. Vermeş a rămas doar în chiloţi, iar alţi doi jucători au improvizat suliţe din jaloane, simulând participarea la Olimpiadă. Acesta este starea de spirit a maghiarilor înaintea de meciul cu Steaua, aşteptat mai de grabă cu zâmbetul pe buze decât cu încrâncenare. Fostul jucător şi antrenor al celor de la Celtic Glasgow, William McStay, este conştient că una din problemele urgente pe care le are de rezolvat la Ujpest este să îşi aducă jucătorii cu picioarele pe pământ. „Nu sunt fotbalişti răi aici, dar trebuie să lucrăm la disciplină şi de comportament ale unora. Nu îmi ajung 24 de ore pe zi, pentru a rezolva toate problemele. Dar cu multă muncă se poate face treabă”, a spus scoţianul. Suporterii lui Ujpest vor veni în număr mare la Bucureşti. Aceştia au rezervat un tren sub denumirea generică „Toată lumea la Bucureşti”. „Vom pleca de aici, cu trenul, cam 500 de suporteri. O să mai vină şi cu maşini personale. Dar am discutat cu fanii maghiari din Ardeal, care au promis că vor veni în număr mare la Bucureşti. Din informaţiile mele vom mai avea sprijin de la încă 500 de spectatori din oraşele din Transilvania”, ne-a declarat unul din suporterii echipei maghiare. Cine este Ujpest? - Clubul a fost fondat în 1885, fiind unul dintre cele mai vechi din Ungaria - Echipa de fotbal a câştigat 20 de titluri naţionale şi de opt ori Cupa Ungariei. - În sezonul 2005-2006, Ujpest a trăit cea mai mare ruşine din istoria clubulului. „Violeţii” au fost eliminaţi din Cupa UEFA, de către cei de la Vaduz, din Lichtenstein. - Cartierul în care se află stadionul e situat pe partea stângă a Dunării, aparţine de sectorul IV al Budapestei şi are 130.000 de locuitori - Pe vremuri, Ujpest era un oraş de sine stătător, iar de aici şi rivalitatea dintre suporterii „violeţi” şi cei ai cluburilor de tradiţie din Budapesta, Honved, Ferencvaros, MTK. Antrenorul ungurilor se teme de Toja Tehnicianul William McStay a urmărit mai multe meciuri ale Stelei. Concluzia acestuia? Toja e cel mai periculos jucător al Stelei. „E un fotbalist inteligent, tehnic şi rapid. Steaua are jucători adevăraţi. Am văzut multe meciuri cu ei pe DVD, dar şi pe viu câteva. Mie personal îmi place foarte mult şi de fundaşul Goian”, a spus scoţianul. (Click)
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."
|
Material Google
|
|
Prima Pagina
Prieteni
Posturi TV Online
Radiouri online
Stiri
Articole
Divertisment
Vremea
Atmosfera din tabăra adversarei Stelei este mai de grabă de vacanţă. Fotbaliştii se întrec în glume şi giumbuşlucuri, sub privirea indulgentă a scoţianului William McStay, antrenorul învestit în această vară la Ujpest. 

Trimite pe Yahoo Messenger