Nu sunteti inregistrat?
Prima Pagina Stiri||Noutati Stiri Sport 8 minute de placere, 24 de ore de arest
8 minute de placere, 24 de ore de arest
Joi, 30 Aprilie 2009 00:00

Aurel BogaciuArbitrul Bogaciu, reţinut pentru că ar fi primit 5.000 $ şi serviciile unei dame de companie.

Aurel Bogaciu s-a prezentat, ieri, la DNA Piteşti, însoţit de soţia sa, gravidă în luna a patra, debordând a optimism. În urma audierilor, arbitrul a fost reţinut pentru 24 de ore. Conform unor surse DNA, în dosarul său este menţionată şi vizita unei dame de companie, adusă de Făcăleaţă, care a zăbovit în camera lui Bogaciu vreme de 8 minute.

“Nu am emoţii, pentru că ştiu că nu am luat bani, a spus arbitrul bucureştean, când a apărut la sediul DNA, de mână cu soţia sa, însărcinată în luna a patra. După ce a fost audiat aproape trei ore, procurorii au decis să îl reţină pentru 24 de ore, sub acuzaţia de luare de mită, dar se anticipează şi pentru el, ca şi în cazul lui Savaniu, Corpodean, Lică şi Gheorghe Constantin, un mandat de arestare de 29 de zile. Concret, Bogaciu este acuzat că ar fi primit 5.000 de dolari pentru a avantaja echipa FC Argeş la un joc cu Universitatea Craiova încheiat cu scorul de 1-1.

Soţia, gravidă în luna a 4-a

O sursă din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ne-a informat că, în dosarul întocmit pentru Aurel Bogaciu, este menţionată şi vizita unei prostituate în camera sa de hotel. Femeia, susţin anchetatorii, i-a fost adusă de Făcăleaţă şi a zăbovit în camera arbitrului vreme de opt minute! Tot ieri, s-au mai prezentat la audieri arbitrii Tiberiu Lajos şi Mihăiţă Ianovschi. Aceştia, însă, nu au fost reţinuţi de procurorii DNA. (Libertatea)

Comentarii
Comentariu nou
Comentarii
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Material Google

 

Cine e Online

Avem 181 vizitatori şi 1 membru online
Fata din Prima Pagina

Arhiva Fata din PrimaPagina!
 

Linkuri Sponsorizate

Hollywood - Right now . mp3
Trupa Hollywood - hitul verii: Right Now Hollywood band
Ads by Primul Portal!

Parteneri

UCV - eBank
Aplicatie online Internet Banking (ebank) pentru studentii UCV
UCV -Trendix Download
ERP pentru studentii UCV
BULLET.RO
Totul despre Gaming
Parteneri Primul Portal!