|
Guvernul doreşte să adopte, în perioada următoare, un complex pachet de legi privind descentralizarea şi acte normative vizând domeniile educaţie, sănătate şi poliţia comunitară. Anunţul a fost făcut de premierul Emil Boc, aflat la Cluj la instalarea noului primar al oraşului.
„În pachetul privind descentralizarea, trei legi vor intra în atenţia Guvernului în perioada următoare: descentralizarea de la nivelul educaţiei, descentralizarea din domeniul sănătăţii, descentralizarea în privinţa poliţiei locale. Sunt trei componente care vor da putere comunităţii locale, sunt trei domenii care vor da posibilitatea comunităţii locale să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte educaţia dintr-un judeţ”, a spus Boc. El a subliniat faptul că, din ce în ce mai mult, se poate observa, la nivel naţional, că cerinţele Guvernului în domeniul educaţional şi cerinţele pieţei locale a muncii sunt diferite. „Din nefericire, observ că se măreşte prăpastia dintre cerinţele comunităţii şi cerinţele pe care Guvernul le impune şcolilor. Observ că există tot mai puţine şcoli profesionale care răspund nevoilor de dezvoltare ale comunităţilor locale, observ că 80% din absolvenţii de învăţământ superior lucrează în alte domenii decât cele în care s-au pregatit”, a mai spus premierul. Şeful Executivului a mai susţinut că, din 1.100 de şcoli profesionale care au existat în ani 90, momentan mai există circa 200, cu toate că agenţii economici cer specializări de genul bucătari, ospătari, frizeri sau sudori. „Aceste meserii sunt considerate neimportante de sistemul educaţional, dar piaţa economică le cere”, a afirmat premierul. Emil Boc a mai spus că şi primăriile trebuie să aibă un cuvânt de spus în managementul instituţiilor şcolare, deoarece ele alocă bani funcţionării lor. În legătură cu poliţia locală, primul ministru a spus că acum cadrul legislativ poziţionează serviciul poliţiei rutiere, primăria şi consiliul local în locuri diferite, deşi ele trebuie să stea la aceeaşi masă pentru a asigura coerenţa oraşului. „Fără colaborarea dintre primar, consiliul local şi poliţia rutieră, de exemplu, nu se poate asigura ceea ce înseamnă coerenţa de zi cu zi în oraş. Din nefericire, actualul cadru legislativ îi poziţionează pe toţi trei în cadre diferite, deşi ei trebuie să stea la aceeaşi masă. Aceste lucruri vor fi adoptate de către Guvern şi va rămâne ca eficienţa unor astfel de demersuri să depindă în fapt de dumneavoastră, de modul în care la nivel local aceste măsuri se vor implementa rapid şi cu colaborarea factorilor autorizaţi”, a spus premierul. Emil Boc a promis că Guvernul acutal va face paşi concreţi în domeniul descentralizării. „Atât de mult s-a vorbit despre acest proces, că cetăţenii nu mai au încredere că se poate întâmpla ceva”, a subliniat premierul, adăugând că lucrurile sunt simple în acest domeniu deoarece ele se bazează pe principul subsidiarităţii, respectiv pe faptul că decizia trebuie să fie luată de factorul cel mai apropiat de cetăţean. (Republicanul)
|