|
Fanii lui Băsescu iubesc porumbeii şi papagalii, ai lui Geoană preferă găina şi rândunica, iar cei ai lui Antonescu "merg" cu rândunica şi porumbelul
Ca să nu se mai certe pe aceleaşi concepte de campanie - cum a fost disputa asupra paternităţii bunului-simţ în cazul lui Traian Băsescu şi Crin Antonescu - institutul condus de sociologul Vasile Dâncu (Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie) a dat publicităţii o cercetare inedită - a aplicat Chestionarul Proust unui eşantion naţional, realizând profilele simpatizanţilor principalilor trei candidaţi.
Potrivit concluziilor IRES, votanţii lui Traian Băsescu consideră că au ca principale calităţi onestitatea (16,5%), cinstea/corectitudinea (15,7%) şi bunătatea/omenia (11,8%). Cei care îl preferă pe Mircea Geoană se consideră mai ales harnici (19,7%), cinstiţi/corecţi (14,8%) şi oneşti/omenoşi (13,1%). Românii care votează cu liberalul Crin Antonescu se văd în primul rând cinstiţi/corecţi (20%), calmi/răbdători (10,9%), dar şi ambiţioşi (9,1%). De notat că întrebaţi care este calitatea pe care îşi doresc să o întâlnească la un bărbat, inteligenţa este menţionată de simpatizanţii lui Traian Băsescu pe locul şase (cu 3,9%), de cei ai lui Crin Antonescu pe locul patru (cu 10,4%), în vreme ce în cazul liderului PSD, Mircea Geoană, aceasta nu este pomenită. Astfel, în vreme ce la toţi principalii trei candidaţi pe primele locuri la acelaşi capitol se situează cinstea şi onestitatea, votanţii PSD pun pe locul al doilea bunătatea (19,5%), o calitate care nu apare în profilul votanţilor celorlalţi contracandidaţi.
Când vine vorba de trăsături de caracter negative, cel mai comun defect al votanţilor actualului şef al statului este acela că sunt prea vorbăreţi (12,9%) şi de o bunătate excesivă (10,3%), în vreme ce în cazul fanilor lui Geoană avem de-a face cu persoane care au prea multă încredere (15,4%) şi dau dovadă de nervozitate (tot 15,4%). Simpatizanţii lui Antonescu declară că au o problemă cu faptul că sunt prea buni (13,0%), irascibili (9,3%) şi fumători (9,3%).
"Culorile Geoană" - roşu, albastru şi verde
La capitolul îndeletniciri preferate, votanţii lui Geoană şi ai lui Băsescu pun pe primul loc îndeletnicirile casnice, chiar dacă în proporţii diferite (28% Geoană, 19% Băsescu), urmate de gătit, în jur de 13% la ambii. Pentru votanţii lui Crin Antonescu lucrurile sunt radical diferite - cei mai mulţi dintre ei preferă lectura (22,4%). Din punctul de vedere al dorinţelor electoratului, Traian Băsescu ar trebui să schimbe celebrul "Să trăiţi bine" cu "Să fiţi sănătoşi", întrucât votanţii lui - spre deosebire de cei ai lui Geoană şi Antonescu unde clasamentul este inversat - pun pe primul loc sănătatea şi pe locul doi bunăstarea copiilor/nepoţilor.
Votul după culori şi păsări
Există diferenţieri şi în privinţa culorilor preferate - simpatizanţii lui Băsescu preferă albastrul, roşul şi albul, cei ai lui Geoană roşul, albastrul şi verdele, în vreme ce fanii lui Antonescu optează pentru albastru, verde şi galben. Dacă în privinţa florilor diferenţele sunt mai mici - în cazul tuturor celor trei, votanţii preferă trandafirii şi crinii, simpatiile politice sunt bine individualizate în funcţie de pasărea preferată. Fanii lui Băsescu au o predilecţie pentru porumbel şi papagal, cei ai preşedintelui PSD, pentru găină şi rândunică, iar cei cu înclinaţii liberale preferă rândunica şi porumbelul.
Geoană cu Marius Ţeicu, Antonescu şi Băsescu cu Enescu
La capitolul poeţi, în vreme ce simpatizanţii lui Băsescu şi Antonescu îi preferă pe Mihai Eminescu şi George Coşbuc, cei ai lui Geoană optează pentru Mihai Eminescu şi Adrian Păunescu. Fanii Băsescu au ca modele eroii literari Ion, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazu, fanii Geoană, Ştefan cel Mare, Ion şi Ilie Moromete, iar fanii Antonescu, Ion, Ilie Moromete şi Mihai Viteazu.
Ecaterina Teodoroiu, Anna Karenina şi Ioana D`Arc încing imaginaţia votanţilor candidatului PD-L, în vreme ce simpatizanţii social-democraţi se regăsesc în Ecaterina Teodoroiu, Vitoria Lipan şi Otilia, iar cei liberali în Anna Karenina şi Vitoria Lipan. Electoratul lui Băsescu ascultă Enescu, Mozart, Beethoven şi Marius Ţeicu, cel al lui Geoană Marius Ţeicu, Enescu, Porumbescu, Beethoven şi Ion Dolănescu, iar fanii Antonescu sunt pasionaţi de Enescu, Vivaldi, Porumbescu şi Marius Moga. În viaţa reală, pe primul loc ca eroi preferaţi sunt părinţii indiferent de culoarea politică a candidatului. Diferenţele apar la locul doi - eroul preferat al votanţilor lui Traian Băsescu este Traian Băsescu, al fanilor Geoană este Ion Iliescu, iar al fanilor Antonescu, partenerul de viaţă (Gandul)
|