|
Marţi, 14 Iulie 2009 18:30 |
|
Monica Iacob Ridzi şi-a anunţat, marţi, retragerea din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul Ministerului, aceasta a declarat că şi-a depus deja demisia la cabinetul ministrului Emil Boc.
Monica Iacob Ridzi, al treilea ministru care părăseşte cabinetul Boc, după Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, şi-a motivat decizia prin faptul că nu vrea să afecteze imaginea partidului şi a Guvernului.
"Nu se doreşte tranşarea acestei anchete parlamentare, ci dimpotrivă, prelungirea dezbaterilor pe acest subiect. Familia mea nu mai poate suporta prelungirea acestei situaţii. Mama mea este deja bolnavă. Am pornit cu toată bună-credinţa în a conduce Ministerul Tineretului şi Sportului dar nu am beneficiat însă de aceeaşi bună-credinţă din partea tuturor", a declarat Monica Iacob Ridzi.
"Îmi asum responsabilitatea politică pentru că am girat toţi oamenii din Minister. Având în vedere aceste considerente, pentru a nu prelungi total nejustificat dezbaterea publică şi, implicit, pentru a nu afecta imaginea Guvernului şi a partidului, îmi prezint demisia din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului", a anunţat apoi Monica Iacob Ridzi, adăugând că va continua să se prezinte în faţa oricăror organe ale statului pentru a îşi demonstra nevinovăţia. (antena3.ro)
|