|
Marţi, 03 August 2010 12:00 |
|
Într-un interviu acordat revistei "Vanity Fair", controversata cântăreaţă a declarat că încearcă să evite să facă sex deoarece simte că partenerul îi fură creativitatea.
Cântăreaţa a recunoscut că este o persoană singuratică pentru că nu are şi nu va avea niciodată încredere în cineva: "Sunt mereu singură. Şi când sunt implicată într-o relaţie tot singură sunt. Este condiţia mea ca artist".
Referindu-se la bărbaţi, Gaga a declarat: "Sunt atrasă în relaţii nepotrivite. Dar acum sunt singură. Nu prea am timp să mă văd cu cineva".
Gaga a vorbit cu seninătate despre consumul de droguri: "Am trecut prin multe, dar eu nu vreau ca fanii mei să facă ce am făcut eu, să creadă că dacă fac asta vor fi grozavi. Ce a fost a fost. Totul este în trecut".
În perioada nefastă, Gaga nu s-a internat într-un centru de dezintoxicare. Artista s-a dus acasă: "Am vorbit cu mama la telefon şi îmi aduc aminte că a ţipat şi a spus că vine să mă ia. Am fost cu ea la bunica, în Virginia. Am plâns şi i-am spus că viaţa mea s-a terminat şi că, deşi am muncit atât de mult, nu credeam că mai am vreo speranţă. Ce fac acum? Iar bunica mi-a spus: O sa te las să plângi timp de câteva ore. Apoi, te vei opri din plâns, te vei aduna, o să pleci iar în New York şi o să dai lovitura".
În interviul acordat revistei "Vanity Fair", ea recunoaşte că încă mai consumă droguri, însă doar ocazional.
"Nu vreau să mint, o fac ocazional. Şi când spun ocazional, vreau să spun poate de două ori pe an. Nu mai pot să consum cocaină", mărturiseşte Gaga, care mai precizează că este "înspăimântată" de heroină. (Jurnalul National)
|