|
Cântăreţul american Michael Jackson în vârstă de 50 de ani, a decedat în cursul după-amiezei de joi în urma unei crize cardiace la locuinţa sa din Los Angeles.
Criza cardiacă a avut drept cauză o aritmie a cordului, cu un ritm de pulsaţie al inimii de 200 de bătăi pe minut, care a provocat o fibrilaţie care a oprit inima.
În momentul în care la locuinţa sa a ajuns echipa medicală Jackson nu mai respira. El a fost supus operaţiunilor de resuscitare cardio-respiratorii şi a fost transporta de urgenţă la UCLA Medical Centre.
O sursă apropiată familiei a declarat că acest eveniment tragic era de aşteptat, starea sa de sănătate fiind foarte proastă. În ultimele săptămâni, pregătind seria de concerte ce urma să le susţină în cursul lunii viitoare la Londra, din cauza unor dureri insuportabile de spate, luase ăn exces medicamente analgezice.
În jurul spitalului UCLA s-a strâns o mulţime de persoane, care au aprins lumânări şi depun flori în memoria sa.
Momentul ce nu a mai avut loc Managerul Madonei a anunţat, pe Twitter, că în urmă cu o lună vedeta i-a spus că ar dori să aibă o apariţie surpriză într-unul din spectacolele lui Michael Jackson de la Londra.
Producatorul muzical Quincy Jones, cu care a colaborat pentru cel mai bine vândut album al tuturor timpurilo - Thriller, a declarat pentru MSNBC: "Sun absolut devastat de aceasta veste tragică şi neaşteptată. A fost dăruit cu talent, graţie, profesionalism şi dedicaţie pentru munca sa. Am pierdut azi un frate mai mic, o parte din sufletul meu va pleca o dată cu el".
Actorul Joe Pesci a declarat pentru Sky TV: "Succesul carierei sale muzicale a fost uluitor, si binemeritat. Era încântat să revina din nou pe scenă".
Demi Moore a postat un anunţ pe Twitter: "Sunt profund îndurerată de moartea lui Farrah Fawcett şi a lui Michael Jackson, compasiunea mea este alături de copiii lor " Şi Ashton Kutcher,soţul lui Demi, a postat un anunţ pe feed-ul său de pe reţeaua socială: "RIP. Dragoste şi lumină familiei şi prietenilor săi, în mod special copiilor săi. Rog presa să respecte dorinţa sa privind nepublicarea de amănunte despre copii săi, şi rog publicul să consume ştirile care vor aborda acest subiect".
Muzicianul John Mayer a postat: "Bulversat in studioul meu. Ne-a părăsit o mare parte din ADN-ul nostru cultural. RIP MJ. Cred că vom deplânge pierderea sa, simţind la rândul nostru despărţirea de propia noastră copilărie, ascultând pe un casetofon melodiile din Thriller."
Cunoscutul realizator american Larry King a vorbit la CNN despre momentele primului interviu pe care i l-a luat lui Jackson, atunci când acesta avea 12 ani, spunând că prin efervescenţa sa a transformat emisiunea dedicată formaţiei Jackson Five, într-o emisiune Michael Jackson. Vorbind despre Jackson, King a adăugat că pe scenă părea proiecţia unei personalităţi explozive, puternice, dar în realitate era timid şi extrem de reţinut. Larry King a mai remomorat momentele unui interviu pe care l-a luat cântăreţului la locuinţa sa, atunci când s-a declarat surprins de prezenţa unor manechine ale lui Batman şi Superman iar Jackson a declarat că iubeşte aceste personaje la fel de mult ca şi copiii săi.
Fapte şi viaţa Michael Jackson s-a născut pe 29 august 1958, în Gary, Indiana. cel de-al şaptelea născut din cei nouă copii ai familiei sale. Cinci băieţi ai familiei Jackson - Jackie, Tito, Jermaine, Marlon şi Michael, au cântat pentru prima dată împreună atunci cănd Michael avea şase ani în cadrul unui concurs unde au câştigat primul premiu. Grupul format de ei s-a numit Jackson Five. Primul său album solo a apărut în 1972.
SUCCESUL În 1982 a apărut "Thriller", şapte piese aflate pe acest album au ajuns în primele zece locuri ale topurilor muzicale. Albumul a fost vândut în 21 de milioane de exemplare în Statele Unite, şi în cel puţin 27 de milioane de exemplare la nivel internaţional.
Anul următor, 1983, a consemnat apariţia în timpul unei emisiuni NBC a celebrului "moonwalk", mişcare pe care a executat-o în timp ce interpreta melodia "Billie Jean"
Numărul de albume văndute de-a lungul carierei sale muzicale e7ste estimat a fi în jur de 750 de milioane de exemplare. A primit 13 premii Grammy.
ACUZAŢII În 1993 a fost acuzat de abuz sexual asupra unui minor, un băiat ăn vârstă de 13 ani. Poliţia a efectuat percheziţii la vila sa din California, "Neverland". Acţiunea a fost închisă în urma unei înţelegeri între părţi, în care familia băiatului a primit o compensaţie în valoare de 23 de milioane de dolari.
În acelaşi an, Jackson a facut publică dependenţa sa de analgezice şi a anulat un turneu de promovare al albumului "Dangerous"
FAMILIE În 1994, Jackson s-a căsătorit cu fiica lui Elvis Presleu, Lisa Marie, mariaj care a durat numai doi ani, cei doi divorţând în 1996. În acelaşi an s-a căsătorit cu Debbie Rowe. cu care a avut doi copii înainte de a se separaîn 1999.
Jackson avea trei copii: Prince Michael I, Paris Michael şi Prince Michael II, ultimul cunoscut pentru scurta sa apariţie în public atunci cănd a fost ţinut suspendat de către tatăl său la balconul unui hotel, fapt ce a provocat o mulţime de reacţii critice asupra gestului.
CONTROVERSE Un documentar de televiziune, "Living with Michael Jackson", difuzat în 2005, a generat stupefacţie dezvăluind faptul că Jackson continua să doarmă cu minori şi că cel de-al treilea copil al său este conceput cu o mamă surogat.
În 2005, Jackson a fost acuzat de molestarea, în 2003, a unui băiat în vârstă de 13 ani, precum şi de plănuirea răpirii acestuia. În cazul în care ar fi fost găsit vinovat, cântăreţul risca o pedeapsă de 20 de ani cu închisoarea. După patru luni de proces, el a fost achitat în legătură cu toate acuzaţiile.
REVENIRE Jackson şi promotorul său muzical, AEG, au anunţat faptul că va susţine o serie de 50 de concerte pe O2 Arena din Londra, biletele s-au vândut aproape instantaneu. Seria de concerte urma să înceapă pe 13 iulie. (Jurnalul National)
|