|
Produs revoluţionar sau doar încă un telefon cum există deja pe piaţă? Tehnologii şi componente ca nicăieri altundeva sau strategie iscusită de marketing? Acestea sunt dilemele iscate de noul telefon Microsoft, care ar trebui să i se arate, în câteva zile, omenirii
Microsoft intenţionează să lanseze, săptămâna viitoare, o nouă linie de telefoane mobile inteligente, destinate în principal utilizatorilor reţelelor de socializare online, potrivit unor surse apropiate companiei, citate de Wall Street Journal. Evenimentul va marca debutul Microsoft pe piaţa telefoanelor mobile, aşa cum s-a întâmplat deja cu Google, care a lansat (în colaborare cu fabricantul HTC Corporation) modelul Nexus One.
În ultimii ani, clienţii s-au orientat spre Apple
Aparatele, bazate pe un proiect de dezvoltare al Microsoft denumit "Pink", vor fi vândute în SUA prin intermediul operatorului de telefonie mobilă Verizon Wireless, deţinut de Verizon Communications şi grupul Vodafone.
Telefoanele sunt fabricate de grupul nipon Sharp, iar platforma de operare şi piesele sunt proiectate de Microsoft.
Noile terminale reprezintă cel mai recent semn că Microsoft se implică tot mai mult în operaţiunile de pe segmentul hardware al telefoanelor mobile. Gigantul lui Bill Gates este nevoit să revigoreze operaţiunile din domeniul telefoniei mobile, afectate în ultimii ani de orientarea cumpărătorilor către tehnologia Apple sau Google.
Google a lansat la începutul acestui an propriul telefon mobil inteligent, denumit Nexus One şi produs de HTC. Aparatul este vândut direct clienţilor prin intermediul paginii de Internet a motorului de căutare.
Microsoft comercializează deja telefonul Sidekick, produs de aceeaşi firmă Sharp. Deşi reprezentanţii colosului neagă de multă vreme că ar dezvolta noi celulare, în afară de Sidekick, zvonurile privind "Project Pink" au persistat. Pe blogul specializat pe tehnologie Gizmodo au fost postate de curând fotografii cu un telefon negru, cu margini rotunjite, dotat şi cu minitastatură. Gizmodo preciza că imaginile, conţinând brandurile Microsoft şi Verizon Wireless, făceau parte din gama de materiale promoţionale realizate pentru noul produs.
Scepticii spun că iPhone-ul ştie să facă aceleaşi lucruri
Scepticii au de comentat faptul că pe piaţă există deja diverse sisteme de operare (Android, Symbia - pentru Nokia, Apple OS - pentru iPhone), că s-a inventat deja iPhone-ul, care "ştie" cam aceleaşi lucruri şi - la fel ca telefonul Microsoft - nu are multitasking. Adepţii upgrade-urilor vor fi de-a dreptul dezamăgiţi dacă viitoarea "jucărie" va fi dotată tot cu sistemul de operare Windows Mobile 6,5 şi nu cu varianta Windows Phone 7 (o revoluţie pentru Microsoft, în materie de utilizare a terminalelor mobile, care promite o experienţă mult mai interesantă cu internetul). Asta ar însemna o lovitură atât pentru amatorii de muzică, nevoiţi să se descurce fără "Zune HD" (Zune fiind playerul audio de la Microsoft), cât şi pentru maniacii jocurilor de calculator, pe care i-ar fi interesat mai cu seamă un telefon compatibil cu consola X-BOX.
Oricum ar sta lucrurile în realitate, data de 12 aprilie are şanse să fie una importantă pentru maniacii gadgeturilor cu opţiuni de ultimă oră. Microsoft va face lumină asupra noului produs, iar iniţiaţii se vor lămuri dacă firma lui Gates avea de ce să-l lanseze sau nu. (Gandul)
|