“Pasul mic” al lui Neil Armstrong a fost de fapt un salt de aproximativ un metru, iar un telefon mobil modern este mai puternic decât toate calculatoarele modulului lunar luate la un loc.
Data de 20 de iulie 2009 reprezintă aniversarea a 40 de ani de la primul pas al omului pe Lună, iar mass-media din întreaga lume au prezentat traseul astronauţilor misiunii Apollo 11 spre suprafaţa astrului nopţii. PopSci.com s-a gândit să publice şi altceva decât clasica poveste a aselenizării umane: un top al celor mai puţin cunoscute detalii ale celei mai îndrăzneţe aventuri a omenirii, călătoria pe Lună, folosindu-se de recent publicata carte “Rocket Man”, de Craig Nelson.
1. Rachetele Saturn, care au urcat modulul lunar pe orbită, conţineau îndeajuns combustibil pentru a împrăştia rămăşiţele navetei spaţiale pe o rază de mai bine de 4 kilometri, în caz că lansarea ar fi eşuat. Publicitate În consecinţă, NASA i-a aşezat pe oaspeţii de seamă ai evenimentului la o distanţă considerabilă de locul lansării.
2. Luate la un loc, toate calculatoarele misiunii Apollo 11 au avut o putere de procesare mai mică decât cea de care dispune un telefon mobil din prezent.
3. Deoarece mersul la toaletă în condiţii de gravitaţie zero reprezintă un proces dificil, cel puţin unul dintre cei trei astronauţi ai misiunii Apollo 11 a apelat la medicamente anticonstipante pe parcursul călătoriei pe Lună şi înapoi.
4. Când modulul lunar s-a desprins de cel de comandă în care rămăsese Michael Collins, cabina în care în care se aflau Armstrong şi Aldrin nu a fost depresurizată suficient, astfel că a rezultat o reacţie echivalentă cu “explozia” unui dop de şampanie. Modulul lunar a fost proiectat astfel în spaţiu, iar astronauţii s-au văzut nevoiţi să aselenizeze la peste 6 kilometri de locul stabilit iniţial.
5. Neil Armstrong aproape că a rămas fără combustibil când se pregătea să aselenizeze cu modulul lunar, iar mulţi dintre inginerii NASA au crezut că urma să se prăbuşească.
6. “Pasul mic” pentru om nu a fost de fapt atât de mic. Neil Armstrong a aşezat lin modulul lunar pe suprafaţa selenară, astfel că absorbantele de şocuri nu s-au comprimat. În consecinţă, astronautul a trebuit să sară din modul lunar de la o înălţime de peste un metru.
Adobe Flash Player not installed or older than 9.0.115!
7. Când Buzz Aldrin i s-a alăturat lui Neil Armstrong pe suprafaţa selenară a trebuit să aibă grijă să nu închidă uşa modulului lunar, pentru că aceasta nu era prevăzută cu un mâner exterior.
8. Odată ajunşi pe Lună, cea mai dificilă sarcină pe care au avut-o cei doi astronauţi a fost înfigerea steagului SUA. Studiile NASA concluzionaseră că solul lunar este moale, însă cei doi astronauţi au descoperit că stratul de praf de pe Lună este aşezat pe un pat de roci extrem de dure. Au reuşit totuşi să fixeze steagul câţiva centimetri în sol, pentru a-l filma, însă s-au temut să nu-l răstoarne accidental.
9. Steagul Statelor Unite care a ajuns pe Lună a fost fabricat de reţeaua de magazine Sears, însă NASA nu a făcut public acest lucru de teamă ca nu cumva compania să-şi facă reclamă pe spatele reuşitei astronauţilor.
10. Părţile interioare ale costumelor de astronaut şi memoria ROM (Read Only Memory) a modulului lunar au fost fabricate de mână de către diverse echipe de pensionare americane.
Viitorul NASA la 40 de ani după Apollo 11
La patru decenii de la primul pas pe Lună, zborurile de explorare cu echipaj uman dincolo de orbita Pământului au dispărut, locul lor fiind luat de misiuni robotice mai ieftine. Luna a început să primească tot mai puţină atenţie, iar căutarea după viaţă extraterestră şi exoplanete a început să se sedimenteze. Revista “Wired” trece în revistă punctele-cheie ale programului spaţial NASA pentru următorii 40 de ani.
Luni, 20 iulie, se împlinesc fix 40 de ani de când astronauţii Neil Armstrong şi Buzz Aldrin s-au plimbat pe suprafaţa Lunii, urmaţi de alţi zece colegi în anii de după misiunea Apollo 11. Nimeni nu le-a mai păşit pe urme de-atunci, NASA orientându-şi atenţia spre obiective spaţiale fără echipaj uman.
Administraţia Bush a încercat însă să reaşeze explorarea spaţială cu echipaj uman în centrul agendei prin programul “Constellation”, iar un comitet ştiinţific la care a apelat noul preşedinte Barack Obama a asigurat vinerea trecută că nu intenţionează să blocheze proiectul, scrie publicaţia “Wired“. Dacă totul merge ca uns, “Constellation” va trimite astronauţi înapoi pe Lună undeva după anul 2020, destinaţia imediat următoare fiind Marte.
Un istoric al ştiinţei şi tehnologiei de la Massachusetts Institute of Technology, David Mindell, şeful unei echipe de specialişti ce a dat agenţiei spaţiale americane sfaturi asupra viitorului, spune că NASA şi comitetul de revizuire ar trebui să se gândească bine de ce oamenii ar trebui să zboare neapărat în spaţiu. Publicitate Dacă este vorba despre extinderea experienţei umane, continuă el, atunci să fie tratată cu onestitate.
“Cred cu adevărat că experienţa umană contează enorm”, se pronunţă Mindell. “Dar ar trebui să se proiecteze un program spaţial construit în jurul experienţei umane, nu unul îmbrăcat în ceva de genul «Putem fixa şuruburi mai bine decât roboţii».” În oricare dintre cazuri, misiunile cu echipaj uman reprezintă acum o mică părticică din programul agenţiei spaţiale americane pentru următorii 40 de ani. “Wired” a trecut în revistă punctele sale cheie:
Vara lui 2009: noile instrumente adăugate anul acesta telescopului Hubble îşi vor începe activitatea. Wide Field Camera 3 va îmbunătăţi spectrul vizibil şi pe cel infraroşu în ceea ce priveşte fotografiile, iar Cosmic Origins Spectrograph va folosi lumina ultravioletă pentru a încerca să reconstruiască originile universului.
30 august 2009: primul zbor de test al noii generaţii de rachete Ares.
9 octombrie 2009: Lunar Crater Observation and Sensing Satellite, lansat anul acesta, va trânti motorul rachetei Atlas - cu o greutate de 1.035 de kilograme - de suprafaţa craterelor de la polul sud al astrului nopţii, iar partenerul său, Lunar Reconaissance Orbiter, va studia materialul împrăştiat în timpul impactului în căutarea unor urme de vapori, gheaţă şi alte substanţe.
14 octombrie 2009: va fi lansat Solar Dynamics Observatory, care va studia condiţiile de climă din spaţiu generate de activitatea Soarelui. Şi asta pentru că unii specialişti estimeză că astrul zilei, imprevizibil până acum, va prăpădi sistemele electrice şi pe cele de comunicare de pe Terra în următorii ani.
Noiembrie 2009: va fi lansat Wide-Field Infrared Survey Explorer, cu scopul de a realiza hărţi în infraroşu ale cerului şi de a studia o serie de corpuri ale căror orbite sunt apropiate de cea a Pământului.
Ianuarie 2010: va fi lansat Glory, un satelit de orbită joasă ce va studia echilibrul de energie al Pământului, precum şi cantitatea totală de radiaţie solară ce loveşte Terra şi impactul aerosolilor.
Iunie 2010: va lua startul proiectul National Polar-Orbiting Operational Environmental Satellite System Preparatory Project, care va măsura temperaturile atmosferice şi pe cele de la suprafaţa apei oceanelor.
2010: navetele spaţiale sunt programate să iasă la pensie. Cum nu există însă opţiuni viabile pentru transportul spre Staţia Spaţială Internaţională, congresul american le-ar ptuea lungi totuşi viaţa cu încă câţiva ani.
2010: va fi lansat satelitul Aquarius, care va realiza primele hărţi globale cu concentraţiile de sare de la suprafaţa oceanelor.
18 martie 2011: sonda Messenger va începe o peripeţie pe orbita planetei Mercur.
2011: cea mai timpurie dată la care oamenii de ştiinţă care folosesc “vânătorul de exoplanete” - satelitul Kepler - ar putea spune cu siguranţă că au găsit o planetă asemănătoare Pământului pe o orbită similară cu cea a Terrei.
2011: vehiculul spaţial Juno va porni spre Jupiter pentru a studia structura şi evoluţia celei mai mari planete din sistemul solar.
Toamna lui 2011: va fi lansat vehiculul pe patru roţi Mars Science Laboratory, care va verifica dacă Planeta Roşie găzduieşte sau a găzduit vreodată forme de viaţă.
Mai 2012: va lua startul misiunea Radiation Belt Storm Probe, constând în două vehicule spaţiale care vor orbita în jurul Pământului pentru a descifra mai bine modul în care furtunile solare au afectat centurile de radiaţii şi atmosfera Terrei.
Martie 2013: va fi lansat proiectul Soil Moisture Active Passive. Folosind un radiometru şi un radar de înaltă rezoluţie, sonda va măsura umiditatea de la suprafaţa solului şi procesele sale de îngheţ-dezgheţ.
2014: va fi lansat James Webb Space Telescope, considerat ca fiind înlocuitorul telescopului Hubble, care va oferi mai multe detalii despre universul timpuriu şi modul în care se formează stelele.
2015: vaîncepe misiunea Joint Dark Energy, cofinanţată în parteneriat cu Departamentul pentru Energie, care va face măsurători precise ale ritmului de expansiune a universului, putând afla astfel mai multe despre natura materiei negre.
2015: sonda New Horizons va ajunge pe Pluto, la nouă ani de la lansare. Acum se află undeva între Saturn şi Uranus.
2015: va fi lansat IceSat II, care va oferi informaţii vitale despre calotele glaciare polare şi mediul lor înconjurător.
2016: Agenţia Spaţială Europeană va lansa ExoMars, un vehicul pe patru roţi care se va plimba pe suprafaţa Planetei Roşii. NASA o ajută pe partea de comunicaţie.
2018: va fi lansată Solar Probe Plus, prima sondă care va vizita coroana solară şi va furniza informaţii preţioase despre modul de funcţionare al astrului zilei.
2020: Staţia Spaţială Internaţională ar putea fi deorbitată, deşi soarta ei rămâne încă nehotărâtă.
2020: misiunea Europa Jupiter System va porni spre Jupiter şi spre două dintre lunile sale, Europa şi Ganymede, pentru a vedea dacă sunt locuri bune de locuit. Dacă se va confirma prezenţa unui ocean cu apă lichidă pe Europa, numărul posibilelor avanposturi umane din univers ar creşte considerabil.
2020: data la care noile module şi rachete din cadrul programului Constellation ar putea asigura transportul uman pe suprafaţa Lunii pe “durate prelungite”.
2021: va fi lansat International X-Ray Observatory, care va studia universul mult mai amănunţit decât s-a făcut până acum. Ar putea oferi mai multe informaţii despre formarea găurilor negre şi a unor structuri de mari dimensiuni, cum sunt, de exemplu, clusterele de galaxii.
2030: orice aterizare a unui echipaj uman pe Marte în cadrul programului Constellation ar putea avea loc după anul 2030.
Prima Pagina
Prieteni
Posturi TV Online
Radiouri online
Stiri
Articole
Divertisment
Vremea
Stiri||Noutati 
“Pasul mic” al lui Neil Armstrong a fost de fapt un salt de aproximativ un metru, iar un telefon mobil modern este mai puternic decât toate calculatoarele modulului lunar luate la un loc.
Trimite pe Yahoo Messenger
