|
În anii anteriori, n-au fost bani pentru împăduriri, aşa că nimeni nu s-a înghesuit să crească puieţi. Acum sunt bani, dar nu pot fi cheltuiţi integral, pentru că nu sunt puieţi suficienţi
Cu toate că Ministerul Mediului are la dispoziţie pentru acest an o sumă considerabilă destinată împăduririlor, 60 milioane de euro, ea nu va putea fi cheltuită integral, pentru că nu are de unde să cumpere material săditor.
"Avem mai mulţi bani decât am putea cheltui pentru împăduriri. Din suma totală de 60 milioane de euro, vom putea utiliza maximum 60-70%, pentru că nu există disponibil materialul săditor", a declarat pentru Gândul Cristian Apostol, secretar de stat în Ministerul Mediului.
El a explicat că insuficienţa puieţilor a fost cauzată tocmai de faptul că în anii trecuţi nu au fost bani pentru împăduriri, iar firmele care se ocupă de creşterea puieţilor nu au început o producţie mai mare. De la sămânţă şi până la răsadul de copac care poate fi plantat este necesară o perioadă de trei ani de zile, iar firmele respective nu şi-au programat o producţie superioară pentru că nu aveau cum să anticipeze o asemenea creştere a cererii.
"Pentru a împăduri un hectar este nevoie de 5.000 de puieţi, în medie, în funcţie de zonă şi de tipul arborelui", a completat Apostol. Suma de 60 milioane de euro ar fi suficientă pentru plantarea de copaci pe o suprafaţă totală de 10.000 de hectare din toate zonele ţării, în aşa-numitele "perimetre de ameliorare". Deocamdată, ministerul dispune de 7.000 ha, însă a făcut o adresă către Agenţia Domeniilor Statului (ADS) pentru transferul altor 3.000 ha, în prezent neutilizate.
49.000 de hectare până în 2013
Oricum, până la anul va trebui rezolvată problema materialului săditor, pentru că, altfel, România va pierde bani europeni. Din 2011, intră în vigoare o măsură din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală denumită "Prima împădurire", care beneficiază de o finanţare europeană de 263,6 milioane de euro. Cu aceşti bani, care trebuie cheltuiţi până în 2013, se pot împăduri nu mai puţin de 49.000 ha. Astfel, procentul din suprafaţa totală a României care este acoperit de păduri ar putea să crească de la 26,5%, în prezent, la 28%.
Defrişările constituie o altă problemă cu care se confruntă autorităţile, care au constatat, în urma controalelor forestiere, că volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal rămâne constant de la an la an. Anul trecut, a fost tăiată ilegal o cantitate totală de aproape 180.000 mc, în 2008 volumul a fost de 174.000 mc, iar cu un an înainte, de peste 175.000 mc. În schimb, pagubele rezultate de incendierea pădurilor au scăzut de la aproape 700.000 de lei, în 2008, la numai 86.000 de lei anul trecut. (Gandul)
|