Nu sunteti inregistrat?
Prima Pagina Stiri||Noutati Stiri Economie Cine decide când începe şcoala?
Cine decide când începe şcoala?
Marţi, 01 Septembrie 2009 10:35

ScoalaCopiii vor merge în prima zi de şcoală luni, 14 septembrie, conform ordinului de ministru de la 12 iunie 2009, care precizează că începerea şcolii poate fi amânată numai în caz de calamitate.
Sindicaliştii din educaţie au încercat să agite apele ieri, propunând ca prima zi de şcoală să fie amânată cu două săptămâni, pentru ca profesorii să îşi poată lua cele zece zile de concediu neplătit. Constantin Ciosu, secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), a declarat că "decât să luăm zece zile de concediu fără plată în timpul anului şcolar, mai bine să amânăm începerea cursurilor".


Pe de altă parte, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, este împotriva propunerii FEN. "Nu sunt de acord cu amânarea începerii cursurilor după trei luni de vacanţă. Cei mici abia vin din vacanţă şi intră în alta în noiembrie. Dacă mai decalăm cu încă zece zile, cred că nu mai facem şcoală", a precizat Aurel Cornea. "Mai mult, o minivacanţă de zece zile nu va aduce economii, întrucât programul s-ar prelungi în iarnă, când oricum cheltuielile sunt mai mari. Nu este oportună această hotărâre", a completat Cornea, care a oferit ca alternativă prelungirea vacanţei de iarnă.

CALAMITATE
Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, s-a arătat uimită de aceste idei şi a declarat, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, că nu este de acord ca începutul anului şcolar să fie amânat. "Unii dintre liderii federaţiilor sindicale din învăţământ au această soluţie. Marţi ne vom întâlni. Poate mai găsim şi alte soluţii, în aşa fel încât să putem rezolva această problemă cu cel mai minim efort financiar din partea profesorilor", a spus Ecaterina Andronescu.

În acelaşi timp, conform ordinului de ministru de la 12 iunie 2009, care prevede structura anului şcolar 2009-2010, modificări se pot face "în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii". Chiar şi în această situaţie, decizia se ia la nivel local, unde inspectoratele şcolare pot aproba modificarea structurii anului şcolar, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ. Ideea amânării începerii şcoli a apărut după ce ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, a decis că bugetarii trebuie să îşi ia zece zile de concediu în acest an, iar procedura de stabilire a acestora va fi decisă de fiecare minister în parte, cu respectarea legii.

Pogea a făcut un apel către angajaţii din sistemul public să înţeleagă necesitatea acestei măsuri temporare.

DISCUŢII PE LEGE
Proiectul de lege privind salarizarea unitară în sectorul bugetar, care în noua formă prevede un ecart al coeficienţilor de salarizare redus de la 1 la 12, faţă de 1 la 15 în precedenta variantă, va fi discutat astăzi cu sindicatele. Vicepremierul Dan Nica a declarat ieri că proiectul de lege privind salarizarea unitară va fi finalizat în urma unor discuţii între Guvern şi sindicaliştii din Justiţie şi educaţie.

Raportul de la 1 la 12 reprezintă diferenţa dintre salariul minim şi cel maxim din grila legii de salarizare unitară, în care salariul minim pe economie este principalul coeficient de calcul. Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a precizat că, dacă în noua lege va rămâne coeficientul maxim 12, atunci salariul preşedintelui în 2010, când intră în vigoare legea, va fi mai mic. (Jurnalul National)

Comentarii
Comentariu nou
Comentarii
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Material Google

 

Cine e Online

Avem 52 vizitatori online
Fata din Prima Pagina

Arhiva Fata din PrimaPagina!
 

Linkuri Sponsorizate

Hollywood - Right now . mp3
Trupa Hollywood - hitul verii: Right Now Hollywood band
Ads by Primul Portal!

Parteneri

UCV - eBank
Aplicatie online Internet Banking (ebank) pentru studentii UCV
UCV -Trendix Download
ERP pentru studentii UCV
BULLET.RO
Totul despre Gaming
Parteneri Primul Portal!