Nu sunteti inregistrat?
Prima Pagina Stiri||Noutati Stiri Economie Banca Mondială a aprobat prima tranşă de 300 milioane de euro pentru România
Banca Mondială a aprobat prima tranşă de 300 milioane de euro pentru România
Vineri, 17 Iulie 2009 10:02

Banca MondialaConsiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat ieri prima transşă, de 300 milioane euro (echivalentul a 423 milioane USD), din împrumutul de un miliard de euro destinat României, menit să contribuie la diminuarea efectelor crizei economice globale şi să ajute la reluarea procesului de creştere si convergenţă către Uniunea Europeană.

Împrumutul face parte din programul de împrumut pentru politici de dezvoltare, în cadrul Strategiei Parteneriatului de Ţară pentru perioada 2009-2013. Strategia identifică principalele trei domenii în care BM se va implica în România, şi anume: creştere economică şi competitivitate, reforma sectorului public şi coeziunea socială şi spaţială. Acest program de împrumuturi pentru politici de dezvoltare se concentrează pe managementul financiar public, pe sectoarele sociale, precum şi pe sectorul financiar şi este aliniat integral la pilonii respectivi din strategia de ţară.

"Acest împrumut sprijină implementarea programului guvernamental de consolidare a modului în care sunt gestionate cheltuielile publice, de diminuare a impactului crizei asupra categoriilor de cetăţeni săraci şi vulnerabili, precum şi de minimizare a riscurilor aferente crizei sectorului financiar naţional, prin abordarea vulnerabilităţilor existente şi potenţiale, precum şi prin consolidarea procesului de reglementare şi consolidare, în vederea susţinerii pe termen lung a unui sector financiar mai rezistent, care să funcţioneze mai bine", a afirmat Benoit Blarel, şeful Biroului BM în România.

"Abordarea agendei reformei structurale este foarte importantă, pentru că întărirea rezistenţei economiei la şocurile crizei va susţine mai bine România în demersul de reluare a unei creşteri susţinute pe termen mediu", a adăugat Swati Ghosh, Task Team Leader în cadrul programului.

Creditul care va fi acordat României va avea o scadenţă de 14 ani şi o perioadă de graţie de 13 ani şi jumătate.

În perioada 1991-2008, Banca Mondială a finanţat un număr de 54 proiecte în România, însumând un angajament de aproximativ 5,5 miliarde USD. (Adevarul)



Comentarii
Comentariu nou
Comentarii
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Material Google

 

Cine e Online

Avem 46 vizitatori online
Fata din Prima Pagina

Arhiva Fata din PrimaPagina!
 

Linkuri Sponsorizate

Hollywood - Right now . mp3
Trupa Hollywood - hitul verii: Right Now Hollywood band
Ads by Primul Portal!

Parteneri

UCV - eBank
Aplicatie online Internet Banking (ebank) pentru studentii UCV
UCV -Trendix Download
ERP pentru studentii UCV
BULLET.RO
Totul despre Gaming
Parteneri Primul Portal!